Și tu ai crezut acest mit?

Ai fost și tu învățat că ne naștem cu un număr fix de neuroni și că aceștia scad pe măsură ce îmbătrânim?
Ei bine, știința modernă ne arată că acest mit este complet FALS.
Datorită descoperirilor în neuroștiință, știm acum că creierul nostru este mult mai flexibil și capabil să se regenereze decât am crezut vreodată, cu ajutorul a două procese: neurogeneza și neuroplasticitatea.
Contrar convingerii populare, creierul nu încetează să producă neuroni odată ce am ajuns la maturitate.
Neurogeneza, procesul prin care creierul nostru creează noi neuroni, continuă pe parcursul vieții noastre, în special într-o regiune a creierului numită hipocamp, asociată cu memoria și învățarea.
Ce înseamnă asta pentru tine?
Chiar și la vârste înaintate, creierul tău poate produce noi neuroni care te pot ajuta să înveți lucruri noi și să îți menții memoria puternică.
Prin susținerea neurogenezei prin stil de viață sănătos, exerciții fizice, meditație și stimulare cognitivă, îți poți proteja creierul împotriva declinului cognitiv.
Pe lângă crearea de noi neuroni, creierul nostru este extrem de adaptabil datorită unui proces numit neuroplasticitate.
Asta înseamnă are capacitatea de a se reorganiza și de a se modifica în funcție de experiențele tale, obiceiurile tale zilnice și mediul în care trăiești.
De fiecare dată când înveți ceva nou, faci o schimbare în creierul tău.
Practic, creierul tău își creează noi conexiuni neuronale, întărind rețelele existente sau creând altele noi.
Ce înseamnă asta pentru tine?
Chiar dacă ai trecut prin evenimente dificile sau ai obiceiuri vechi pe care vrei să le schimbi, creierul tău este capabil să se reorganizeze și să se adapteze.
Cu alte cuvinte, nu e niciodată prea târziu să schimbi ceva.
Neuroplasticitatea este unul dintre motivele pentru care persoanele pot recupera funcții cognitive și motorii după accidentări sau traume cerebrale.
Creierul poate „învață” din nou să facă anumite lucruri, folosindu-se de alte circuite neuronale.
Cum poți susține neurogeneza și neuroplasticitatea?
- Învățarea de lucruri noi: dobândirea unei noi abilități (cântatul la un instrument, o limbă străină, dansul) forțează creierul să creeze noi căi neuronale.
- Cititul și jocurile cognitive: cititul, puzzle-urile, șahul sau jocurile de strategie mențin creierul activ și stimulează sinaptogeneza.
- Ieșirea din zona de confort: rutina blochează plasticitatea. Schimbarea traseului spre casă sau utilizarea mâinii nedominante poate stimula creierul.
- Exerciții aerobice: alergarea, înotul sau mersul pe jos rapid cresc nivelul factorului neurotrofic derivat din creier (BDNF), o proteină care susține supraviețuirea neuronilor și neurogeneza.
- Antrenamentul de forță: exercițiile fizice regulate sunt cruciale pentru sănătatea neuronală.
- Dietă sănătoasă: consumul de alimente bogate în antioxidanți (fructe de pădure), acizi grași Omega-3 (pește gras), și reducerea zahărului rafinat susțin funcția cerebrală.
- Postul intermitent: unele studii sugerează că perioadele de post pot stimula producția de BDNF.
- Somn odihnitor: somnul de calitate (7-9 ore) este esențial pentru consolidarea memoriei și repararea celulară la nivel cerebral.
- Meditație și Mindfulness: reducerea stresului cronic (care distruge neuronii, în special în hipocamp) prin meditație poate crește densitatea materiei cenușii.
- Interacțiunea socială: menținerea relațiilor sociale active stimulează activitatea mentală și previne declinul cognitiv.
- Mediu îmbogățit: un mediu stimulant, bogat în interacțiuni sociale și noutăți, este propice pentru formarea de noi conexiuni sinaptice.
- Optimizism și gândire pozitivă: o atitudine optimistă ajută la gestionarea stresului și susține funcționarea sănătoasă a creierului.





